Acasă » Vedete » S-a aflat cine moşteneşte, de fapt, averea lui Petrică Mâţu Stoian! Avem „testamentul” artistului

S-a aflat cine moşteneşte, de fapt, averea lui Petrică Mâţu Stoian! Avem „testamentul” artistului

De: Cancan 12/11/2021 | 17:19

Moartea fulgerătoare a lui Petrică Mîțu Stoian a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. După decesul regretatului artist mulţi s-au întrebat cine va moşteni averea acestuia. Interpretul a divorțat în 2012 de soţia sa, iar de atunci nu s-a mai recăsătorit și nici nu are copii.

Petrică Mîțu Stoian și Carmen Mihaela au fost căsătoriți 16 ani, dar în 2012 au decis să o ia pe drumuri separate. Despre divorţul celor doi nu s-a ştiut nimic, până în momentul în care artistul a decis să vorbească.

„Eu şi Carmen am hotărât de comun acord să ne separăm. Nu am vrut să batem toba pe tema asta. Am intentat acţiunea de divorţ în decembrie anul trecut şi am avut termen pe 18 ianuarie”, spunea artistul, în urmă cu 9 ani.

În 2020, cântărețul de muzică populară a fost într-o relaţie, însă nu şi-a mai dorit să se recăsătorească. În acelaşi timp, acesta a dezvăluit că nu şi-a dorit copii.

„În privința recăsătoriei, timpul meu a trecut! Eu sunt la jumătatea vieții. Îmi este foarte bine așa, am o relație, sunt foarte bine și mi-aș dori să rămână așa. Lucrurile se fac la timpul lor, copiii se fac la timpul lor”, spunea Petrică Mîțu, în 2020.

CITEŞTE ŞI: SORA LUI PETRICĂ MÎȚU STOIAN, MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ÎN FAȚA PROCURORILOR. CE I-A SPUS INTERPRETUL, CHIAR ÎNAINTE SĂ-ȘI DEA ULTIMA SUFLARE

În ceea ce priveşte moştenitorii săi, Petrică Mâțu Stoian vorbea de nepoții lui sugerând întotdeauna că acestora le va rămâne totul.

„Dacă s-a întâmplat să n-am un urmaș, asta este. Nu sunt singurul. Sunt oameni mari, conducători de state care nu au urmași. Nu e un capăt de țară. Sunt destui nepoți alături de mine. Cine e aproape de mine, mă iubește și mă respectă are toată dragostea mea. Cine nu, la revedere”, a povestit Mîțu Stoian.

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la numai 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița.

„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.

Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul artistului.

Cine a fost Petrică Mâțu Stoian

Artistul s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna – Plaiul Cloșanilor, în județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul în cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mâțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a câștigat numeroase premii.

Era angajat din 1955 la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, iar repertoriul lui era compus din cântece folclorice de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormântare și doine populare transmise din generație în generație.

Sursă foto: Arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește că nu există”
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Povestea de film a doi mari actori români. Și-au unit destinele în urmă cu 41 ani. S-au despărţit și s-au regăsit la 21 de ani de la divorț
Povestea de film a doi mari actori români. Și-au unit destinele în urmă cu 41...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Bianca Comănici a ajuns pe mâinile medicilor: „Am ieșit de o oră și jumătate din operație”. Intervenția chirurgicală la care a fost supusă fosta concurentă de la „Puterea Dragostei”
Bianca Comănici a ajuns pe mâinile medicilor: „Am ieșit de o oră și jumătate din...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă. Pui acest condiment și va avea un gust grozav
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă. Pui acest...
Secretul fiecărei zodii a fost dezvăluit! Avertisment pentru Gemeni, Fecioare și Vărsători
Secretul fiecărei zodii a fost dezvăluit! Avertisment pentru Gemeni, Fecioare și Vărsători
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Răzvan Simion s-a pocăit! Decizia incredibilă luată la 43 de ani! ''Fac tot felul de terapii interesante''
Răzvan Simion s-a pocăit! Decizia incredibilă luată la 43 de ani! ''Fac tot felul de...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar 12 secunde
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
ACCESORIUL auto care devine obligatoriu pentru toți șoferii din iulie 2024. Chiar și cei care își vând mașina trebuie să o echipeze corespunzător
ACCESORIUL auto care devine obligatoriu pentru toți șoferii din iulie 2024. Chiar și cei care...
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Care este starea lui după operație
Momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Care este starea lui după...
Marea împăcare între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Cei doi au îngropat securea războiului
Marea împăcare între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Cei doi au îngropat securea războiului
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în Turcia: “Ne-au cerut să le lăsăm cheia lor”
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță...
Un nou drum expres va apărea în România. Va lega două reședințe de județ
Un nou drum expres va apărea în România. Va lega două reședințe de județ
×